Activitatea ştiinţifică în cadrul catedrei se desfăşoară în mai multe direcţii de cercetare, care au o interferenţă directă cu specificul activităţii medicului de familie.
- Gastroenterologie: Ulcerele mari şi multiple. Boala de reflux gastroesofagian. În acest domeniu îşi continuă cercetările ştiinţifice conferenţiarul universitar Alexandru Babin, sub conducerea profesorului universitar Grigore Bivol.
- Proiectul de cercetare ştiinţifică „Studiul polimorfismului molecular genetic al factorilor de risc metabolic la populaţia tânără din Republica Moldova”. În cadrul acestui studiu se realizează două teze de doctor în medicină, al căror conducător ştiinţific este profesorul universitar Ghenadie Curocichin. Prima temă - „Evoluarea factorilor de risc ai bolilor non-transmisibile la studenţii medici” - este realizată de asistentul universitar al Catedrei de medicină de familie Rodica Ignat, a doua temă - „Evoluţia stării de sănătate a studenţilor medici în aspect multidimensional (fizic, mintal, social)” - este realizată de către Lilia Lupu, cercetător ştiinţific în Laboratorul de genetică, şefa Secţie Sănătate studenţi-rezidenţi a IMSP Clinica Universitară de Asistenţă Medicală Primară. Ambele teze sunt în proces de elaborare.
- Asistentul universitar Lora Gîţu realizează cercetare ştiinţifică pentru teza de doctor în medicină cu tema „Diagnosticul, tratamentul şi profilaxia deficitului de fier la adolescenţi în practica medicului de familie”, conducător ştiinţific - profesorul universitar Ion Corcimaru, membru corespondent al AŞM, dr. hab. şt. med.; consultant ştiinţific - profesorul universitar Grigore Bivol, dr. şt. med.
- Ședințele cercului științific, sub conducerea conferențiarului universitar Ivan Puiu, dr. șt. med., și asistentului universitar Artiom Jucov, dr. șt. med., se desfășoară lunar, în ultima joie a lunii, la ora 14:00, în incinta IMSP AMT Buiucani, CMF 5, biroul 302.